Este greu sa iubesti un alt om cata vreme frica de un om mai puternic decat tine exista in plan inconstient. 

Ne alegem uneori partenerii de viata ca forme IDEALE si mai puternice decat noi, ii seducem prin gesturi mimetice de iubire (asa se face – asa de vede in filme) spre a-i atrage si a intra in posesia lor ca obiect, astfel sa devenim noi cei mai puternici si sa ne linistam angoasa care ne ameninta. Aici stau deghizate in haine de “frumos”, “admiratie” si “bune intentii”: Invidia, Lacomia si Gelozia. Te iubesc ca sa ma iubesti asa cum te iubesc eu. 

Si cand partenerul nu mai sta, copilul poate inlocui obiectul asupra caruia sa am puterea. Aceasta nevoie de putere vine dintr-o lipsa de putere intr-un “atunci si acolo”.

Credinta ca un om mai puternic este un om care poate sa “ma omoare”, pleaca de la interactiunile copilului cu mediul si reactiile adultilor semnificativi (furie, violenta, abuz) si astfel incep sa construiesc o personalitate in care invidia, lacomia si gelozia incep sa existe ascunse si deghizate, pentru ca nu am avut loc sa fiu si EU cel Puternic, Suficient si Increzator.

Parintii au cautat sa ramana doar Puternici si cu Dreptatea – EU Invidios – nu suport altii puternici pentru ca ma simt amenintat de puterea lor care m-ar putea “omora”, parintii considerau cererile mele ca prea mult si deranjante – EU Lacom – nu suport sa impart pentru ca ma simt amenintat sa nu primesc si asta m-ar “omora” , parintii ma respingeau si ma criticau in comparatie cu alt copil – EU Gelos – nu suport sa existe altul mai bun si mai iubit pentru ca ma vor parasi si singuratatea ma va “omora”.

Si atunci cand aceste EU-uri ajung sa fie parinti si sa capete puterea prin lipsa reala de putere a copilului…totul se transmite mai departe, transgenerational.

Umilirea celuilalt este o forma de a castiga puterea si aceasta este prezenta si in forma bullyngului. Se cauta astfel sa se anihileze acel agresor care exista deja in plan psihic si in real in viata copilului de acasa. Si prin castigarea unui alt razboi, acesta se asigura ca poate razbate si viata poate sa continue pentru el.

Agresivitatea asupra copiilor ca forma de “educatie” si supunere a fost foarte prezenta in istoria noastra si era forma prin care adultul se asigura ca-si va pastra rolul de putere fara nicio amenintare din partea urmasilor, rol de putere care-l asigura ca scapa de toate angoasele copilariei – in care chiar viata proprie era amenintata de un tata sau o mama cruda si razbunatoare. Aceasta forma o putem gasi de la Gea si Uranus (ucis de Cronos, fiul lor, cu o secera scoasa din san) – Cronos cu Zeus si pana la Oedip, care si-a ucis tatal fara sa stie cine este, ca forma de aparare, acelasi tata care l-a aruncat pe un deal atunci cand era copil de teama unui blestem in care propriul fiu il va ucide. In 1500 in Anglia se promova biciuirea, in 1642 in America exista o pedeapsa capitala pentru copiii neascultatori si un rabin polonez in timp ce isi biciuia elevi afirma urmatoarele:

“In fiecare persoana exista un duh bun si un duh rau. Duhul bun are propria sa locuinta, care este capul. Asa are si duhul rau si locul este unde esti biciuit” – Levin, 1929

De ce isi agreseaza parintii copiii? Pentru ca acestia sunt mai mici, lipsiti de putere si astfel toate dorintele si rautatile inconstiente nerealizate pot iesi acum intr-un spatiu in care parintele nu risca sa fie “anihilat” asa cum risca in copilaria sa daca se rascula asupra propriilor parinti care-l agresau.

Aici mai este important sa aducem doua aspecte in discutie: unele experiente sunt obiective faptice si altele subiective. Un parinte este abuziv obiectv atunci cand chiar exista un abuz in real, un parinte este abuziv subiectiv atunci cand copilul interpreteaza pe baza trairilor interne un gest-o vorba. Un copil este un monstru faptic obiectiv atunci cand face o fapta monstruoasa in real, un copil este un mostru subiectiv, atunci cand parintele il resimte asa pe baza experientelor interne ale copilariei pe care le proiecteaza pe copil.

Suntem cu totii in cautarea unei puteri care sa ne “scape” de durerile si fantasmele din trecut, dar pana nu le intelegem-integram-neutralizam, prin negociere-comunicare-iubire (daruire), acestea vor ameninta constant indiferent de cat de puternic este rolul in care credem ca ne aflam. Si pentru ca aceasta amenintare sa se linisteasca…vom intra constant in conflicte de putere, femei cu barbati, barbati cu barbati si femei cu femei, oameni.

“Recunostinta contracareaza, in cea mai inteleapta maniera, distrugerile cauzate de invidie. Generozitatea ataca lacomia si Compasiunea invinge gelozia.” Joseph H. Berke (Vrajitoare, Giganti si Oameni inspaimantatori).

Un alt aspect important pentru adultul parinte este acela de a-si accepta degradarea, pierderea fortelor si puterii care l-a tinut departe de toate aceste frici ale copilariei si investirea puterii in cel care urmeaza. De ce nu ne dam voie sa fim vulnerabili? De pericol, REAL intr-un “atunci si acolo”, FANTASMAT intr-un “aici si acum”.

 

Urmeaza Luna Martie si Noul An Balinez in Retreat “Alchimia Sufletului” BALI din 4-14Martie 2019

Si continuam cu Tabara “Alchimia Sufletului” Moieciu 2019