Prezenta unora nu trebuie sa insemne absenta altora. Avem cu totii loc sub Soare si Luna...ca un Adevar!

Un fenomen interesant pe care il vad si-l intalnesc si in consultantele pe care le sustin este ocuparea locului in propria Viata. Poate suna destul de simplu…dar si destul de complex de pus in act.

Sunt oameni care parca au deja un loc si oameni care stau si asteapta sa le faca cineva loc. Oameni care ocupa abuziv un loc si oameni care trebuie sa dispara ca sa faca acel loc. Oameni carora le este dat un loc si un alt loc este anulat pentru asta.

Si oameni care isi ocupa propriul loc in Viata.

Intr-o dinamica de doi, duala, se duce uneori o concurenta pe loc. Dualitatea aceasta este nascuta din nevoia de a imparti lumea, in bine si rau, in alb si negru, in pozitiv si negativ. Sunt repere de care avem nevoie spre a ne intelege pozitia in care ne aflam si spre ce ne indreptam, dar si repere prin care mintea noastra judeca mediul.

Cand vedem prima oara o dualitate? Ne intalnim cu ea in familie…Mama si Tata. Venim din doi si crestem cu acesti doi. Uneori ne asociem cu Mama, alteori cu Tata…ca intr-un dans, in functie de ce nevoi avem in preluarea unor modele adaptative la mediu dar si de placerile pe care le cautam…din Iubire!

De la amandoi deprindem niste modele. Doar ca nu intotdeauna unul dintre parinti se poate alia in aceasta diada, sau unul se aliaza prea mult si celalalt nu mai are loc. Si ce rezulta de aici? O parte e buna, una nu e. O parte o vrem, una o respingem. Un parinte e bun, unul nu e. Si de aici lumea incepe sa se imparta in bine si rau…Ceva ne dorim si ceva respingem.

Si de aici incepem calatoria in Viata…si cautarile. O scoala e buna, alta nu e. Un liceu e bun, altul nu e. O facultate e buna, alta nu e. O relatie e buna, alta nu e. Un job e bun, altul nu e. O religie e buna, alta nu e. O tara e buna, alta nu e. O gandire e buna, alta nu e. O mancare e buna, alta nu e. O idee e buna, alta nu e. Un produs e bun, altul nu e.

Va invit sa va intrebati, lucrurile pe care le considerati bune…sunt atat de bune pentru ca exista si altceva rau? Daca acel rau n-ar exista, ar mai fi ele bune? 

Imi amintesc ultima zi din Retreat “Alchimia Sufletului” in Bali, cum deodata…toata Insula prinsese pentru participanti un iz de: nu e asa buna, miroase urat, e mizerie, e prea cald, nu e ce mi-am imaginat, nu arata ca in poze. Atunci le-am zis:

Si acum ca Insula aceasta a devenit atat de “rea”, e mai usor sa va intoarceti acasa unde este “bine”? 

Mai puteti face un exercitiu…cum v-ati despartit in relatii. Nu e mai usor sa iesim din ele in timp ce ne facem partenerul/partenera obiectul “rau” si sa mergem spre alte relatii care sunt obiectul “bun”? E uman…aceasta este dualitatea. Aceasta insa poate atinge cotele anormalitatii psihice atunci cand obiectul “rau” trebuie sa dispara si cand obiectul “rau” din interior nu poate fi acceptat si este proiectat pe celalalt semnificativ. Partenerul acestuia devine “raul”, la fel cum la un parinte abuzat in copilaria sa…copilul poate deveni acel “rau”. Si ghici acest copil in ce relatie va intra?

Unde vreau sa ajung cu asta? Sa intelegem cum psihicul nostru separa lumile in functie de relatiile semnificative pe care le-am avut in dinamica familiala dar si pe baza placerilor pe care le cautam in viata. Si cu locul? Care-i treaba?

In ultima perioada am tot vazut articolele despre abuz si violenta domestica, un subiect care ma sensibilzeaza si pe care-l studiez in speranta de a gasi o intelegere mai buna la tot ceea ce impinge omul sa revina la stadiul de “animal”. Cumva vad in aceasta dinamica cum doar unul trebuie sa castige si sa existe, ca intr-o “lupta” de supravietuire in care celalalt apare ca posibila “amenintare” a unui loc. Ca si cum exista doar un loc in relatie si trebuie sa ne “luptam” pentru el…sau exista doar un loc in relatie si trebuie sa renuntam la el. Depinde din ce unghi privim. Si asa ajungem ori sa abuzam si sa obtinem un loc sau sa ne facem “invizibili” si oferim locul. Ceea ce stiu este ca si abuzatorul, a fost inainte de orice…o victima abuzata. Pentru a supravietui si a scapa din acea pozitie, a fost nevoie sa devina abuzator. Si salvatorul…tot o victima a fost inainte de orice si a gasit aceasta cale spre a depasi o situatie sau context de viata. Si mai exista victima, care doar sta si nu are loc…pentru ca orice din mediu o abuzeaza.

Ieri, Parintele Marius Mosteanu, in cadrul unei zile de Sarbatoare, vorbea in predica sa de trei modele de oameni. Vorbea despre faptul ca cel mai bun model al nostru, suntem si putem sa fim noi. Astfel mi-am amintit vorbele lui Freud: “UNICUL OM CU CARE SA TE COMPARI ESTI TU,CEL DIN TRECUT. SI SINGURUL FATA DE CARE TREBUIE SA FII MAI BUN ESTI TU, IN PREZENT.

Si astfel ajung la momentul in care vine Timpul sa ne ocupam propriul loc in viata. Un moment in care dualitatea exista in continuare, dar nu trebuie ca ceva sa dispara pentru ca altceva sa ramana. Un moment in care realizezi ca in familia ta, tu esti un al treilea. O pozitie din care poti sa privesti la doi…si sa privesti dualitatea.

Este un an de 2, sau de 11 din punct de vedere numerologic. Imi place mai mult ideea de 11, deoarece amandoi au loc si nu se contopesc. Si CA O CONTINUARE in aceasta idee, astazi avem parte de un fenomen interesant Super Blue Blood Moon. Super Moon – cand Luna se apropie cel mai mult de Pamant. Blue Moon – pentru ca este a doua Luna plina intr-o singura luna calendaristica, Blood Moon – pentru ca este o eclipsa. Avem parte de un moment in care Soarele, Luna si Pamantul…stau aliniati si au loc toti trei, fara ca unul dintre ei sa dispara. Fenomenul acesta s-a mai intamplat acum 150 de ani.

Nici in celelalte zile nu dispar…dar isi fac loc unul altuia…ca intr-un dans, ca intr-o familie, ca intr-o triada…ca o continuare. Atunci cand nu mai avem modele…ne mai putem uita si spre cer.

“Trei lucruri nu pot fi ascunse: Luna, Soarele si Adevarul” Buddha

Nu este nevoie sa anulam dualitatea…ci sa convietuim cu ea, ca un Adevar cu Soarele si Luna.

O zi cu Sens!

Ne intalnim pe 3 Februarie in Bacau, in cadrul Conferintei “Invitatie la Diversitate, prin Autenticitate”. Am prelungit inscrierile pentru Bali si in Martie vom pasi in Noul An Balinez in Retreat “Alchimia Sufletului” in Bali. Ca in fiecare an, va dau intalnire in Maramures in cadrul celor doua Tabere “Alchimia Sufletului” Maramu’!

 

Sursa Photo: TheHunterminator