Autocritica, aceasta voce interioara care uneori ne invita la evolutie si dezvoltare, alteori la izolare si separare.

Dupa o lunga perioada de autocritica pentru ca nu am mai avut spatiul necesar in asezarea timpului pentru a scrie, am considerat ca este cel mai oportun sa incep tocmai cu aceasta tema. Iau la dans tocmai ceea ce ma “supara”.

Intr-o zi, gandindu-ma la acest proces de autocritica, primesc un telefon de la o prietena si imi spune direct:

Alex, cand vom ajunge la batranete sau cand vom ajunge in imposibilitatea de a ne mai descurca cu ceva, sa ne dam voie sa cerem ajutor!

Contextul in care mi-a zis asta nici nu conteaza, pentru ca aceste cuvinte, acest indemn, m-au facut sa vad cum autocritica este atat de conflictuala cu cererea de ajutor. Despre asta o sa vorbesc mai spre final. Acum sa incepem de la formarea ei.

Ce este autocritica? In viziunea mea din acest prezent, o vad ca pe o voce internalizata care ridica pretentii de la tine, are cereri foarte riguroase si bine definite, are standarde inalte si este tot timpul pregatita sa corecteze si sa te corecteze in cazul in care natura (ta) umana vrea sa iasa la suprafata.

Cum ia nastere? In copilarie traim o viata plina de impulsuri si trairi interioare care sunt manifestate in diverse forme spre lumea exterioara. Daca in primul an de viata Mama se ocupa sa ingrijeasca si sa iubeasca toate aceste cereri, ea fiind intreg mediul exterior si nu o persoana separata de tine, dupa un timp apare o limita (Tata), prin care esti invitat sa mai amani din cereri, din trairi, din manifestari libere…pentru ca urmeaza sa te intalnesti cu o societate, urmeaza sa iesim in oras si sa ne intalnim cu semeni, cu oameni organizati intr-o societate, cu un set de valori si credinte (inclusiv cele religioase-spirituale) si acei oameni te vor iubi sau te vor respinge. Daca respecti, primesti iubire. Daca nu respecti, primesti respingere.

Apare o cerere din exterior acum, un set de reguli pe care este important sa le studiezi si integrezi pentru a putea fi integrat in aceasta lume mare si exterioara tie! Daca pana atunci cererile erau doar ale tale si din interior spre exterior, brusc…la intalnirea cu mediul si acesta are cereri catre tine. Un fel de “te primesc daca…”. Da, conditionare. Da, limite. In multe religii se si spune ca aceasta putere suprema te va iubi daca…

Stiu ca idealizam cu totii (constienti sau nu) acea iubire neconditionata (de Mama), acel pantec protector, hranitor si iubitor…dar mediul exterior si societatea vin cu conditionare. Aceasta conditionare incepe de la parinti, bunici, vecini, invatatori-educatori-profesori, de la oamenii “mari” care vor sa te vada intr-un fel si care cauta sa te pregateasca pentru ceea ce va urma, iti predau formele in care te poti aseza pentru a fi acceptat si integrat in societate. De unde stiu ei aceste forme? Si ei s-au asezat in ele in varianta pe care ei au considerat-o suficient de buna pentru structura lor interna.

Si astfel, in ani, uitam ca aceste voci au fost candva exterioare, intr-un anumit timp si spatiu, “atunci si acolo” si le integram ca fiind interioare si propriile noastre credinte despre noi si lumea exterioara, “aici si acum”.  Cu totii avem aceasta parte de autocritica integrata si functionam cu ea, ce difera este cat de riguroase sunt cererile si cat de relaxate. In continuare o sa va vorbesc despre propria viziune asupra acestui fenomen interior din ceea ce am observat pana in acest prezent.

Un om cu o autocritica foarte riguroasa, imi imaginez ca poarta niste casti in urechi cu “noise cancellation” – adica se anuleaza orice sunet din exterior si acesta nu aude decat ceea ce este interiorizat. Orice compliment i-ai face, nu-l aude sau trece pe langa el ca si cum nici nu a existat vreodata (si nici tu nu prea poti exista aici, ca nu esti de folos). Orice critica i-ai face, intra ca sabia pe care deja o avea indreptata catre el si jumatate bagata, doar astepta pe cineva sa o impinga pana la capat. (aici existi pentru ca esti de folos, e obisnuit sa i se impinga sabia).

Un om cu o autocritica relaxata, imi imaginez ca are mult umor, ca este atent la feedback-ul din jur ca forma de imbunatatire, dar nu se zbate intre bine si rau, ci doar inainteaza. Uneori stie ca oamenii pot vorbi despre el sau doar despre ei, stie sa faca aceasta diferenta si nu se alarmeaza cand ceva “gresit” se aseaza.

Un om cu o autocritica lipsa, este impulsiv (va vorbeam de impulsurile copilului de care avea grija Mama), de necontinut (tot nevoia de o Mama care sa-l contina-acest stadiu pare ca nu a fost implinit), violent, indiferent si lipsit de empatie.

In consecinta…este buna autocritica? Da! Fara ea nu am putea evolua si nu ar exista dorinta continua de perfectionare.

Acum, un aspect important este cum facem diferenta dintre o CRITICA REALISTA si una FANTASMATA. O sa dau doua exemple, pe care va invit sa le luati doar ca exemple si sa le aplicati in diverse contexte de viata.

Exemplul 1: Sa presupunem ca aveti 1,60m inaltime si ati terminat cu stadiul natural al cresterii. Cineva vine si va zice: Nu esti bun pentru mine, trebuia sa ai macar 1,80m. Aceasta critica este FANTASMATA, nu este REALA. In realitate dumneavoastra aveti acea inaltime si din punct de vedere biologic nu mai aveti ce face. Puneti o limita reala (suntem limitati ca fiinte umane) si intelegeti ca nu este despre dumneavoastra aici. Daca autocritica este riguroasa, veti cauta alternative sa va inaltati pentru bunul plac al celuilalt, dar veti considera constant ca nu sunteti suficient, chiar si dupa o interventie chirurgicala (daca aceasta este posibila).

Exemplul 2: Sa presupunem ca ati sustinut o prezentare. La finalul acesteia, un coleg vine si va zice: “Data viitoare poti sa introduci si asta.” Aceasta critica este un REALISTA, puteti in real sa priviti si la propunerea lui si sa va extindeti prezentarea, nu exista o limita naturala care va impiedica sa faceti aceasta. Daca autocritica este riguroasa, veti auzi doar ca nu a fost suficient ceea ce ati facut.

Cam despre asta este autocritica. Nu sunt suficient de… si trebuie sa fiu mai mult decat ceea ce sunt in acest prezent. Niciodata suficient inseamna o lipsa de limite…si asta inseamna o cautare constanta a perfectiunii si o lipsa de a te bucura de achizitiile si realizarile implinite pana in acel prezent. Si cel mai important aspect este ca atunci cand autocritica este foarte intensa si dura, mesajul transmis celor din jur este: NU ESTI SUFICIENT si asta pentru ca, Inconstient, NU MA SIMT SUFICIENT. Si pentru ca nu ma simt suficient, voi cauta constant sa ma descurc SINGUR si de aceea o sa imi fie greu sa cer AJUTOR…de fapt o sa imi fie greu sa stau intr-o relatie de DOI , pentru ca tot ceea ce se va intampla acolo voi pune pe seama mea si o voi considera responsabilitatea mea.

Cum relaxam autocritica? Aici as putea sa va vorbesc despre tehnici, metode, interventii si alte informatii din care autocritica dumneavoastra s-ar putea hrani cu atata sete sa va convinga ca nu sunteti suficienti de buni inca, dar nu pic in aceasta capcana si de aceea o sa va zic doar atat: ARTA.

Gasiti un artist si observati intreaga maiestrie de a transforma continuturile interioare si de a le exprima in forme de admirat. Artistii sunt cei care “incalca” regulile si le extind spre a-si face loc intr-un mod placut – acceptat social si fara violenta. Astfel, exista diversitate si loc pentru fiecare. 

Si spre final, cu gandul ca as mai putea totusi sa vorbesc si despre asta si asta si asta, o sa ma limitez totusi si o sa ma opresc, dar nu inainte de a va invita sa meditati la o intrebare:

Aici si Acum, in acest prezent, dupa toti acesti ani de experienta (nu lectii, pentru ca daca privim totul doar ca pe lectii, riscam sa picam in stadiul repetitiv al greselilor din care autocritica se hraneste), pentru cine imi doresc sa fiu suficient de bun si mi se pare ca niciodata nu reusesc? 

Daca sunt ceilalti, e timpul sa discutati cu ei si sa verificati daca asteptarile pe care voi vi le imaginati ca ei le au sunt realiste. Daca acestea sunt realiste, puteti indrepta ceva impreuna. Daca acestea sunt fantasmate, nu este treaba dumneavoastra sa-i ocrotiti pe ceilalti de contactul cu realitatea.

Daca esti tu, incepe sa pui limite si orice altceva este posibil. important este ca, inainte de a fi bun sau rau, Viata sa continue!

#SePoateSiAltfel

 

 

Ne intalnim in continuare in Retreat “Alchimia Sufletului” din Noiembrie 2018 si 4-14Martie 2019 

Sa ne vedem cu Sens!