Sunt oameni care aleg din Timp ceva in Timp si oameni care aleg foarte aproape de limita Timpului.

De cand am inceput sa am intalniri fixate in Timp, am putut observa diverse dinamici interioare, atat la mine…cat si la ceilalti. Astazi voi scrie un articol dedicat functionarii la limita…sau a celor care traiesc mai intens o intalnire…sau doar posibilitatea uneia.

Asa cum am mai scris si v-am vorbit in intalnirile noastre, doi se pot intalni undeva la mijloc, intr-o intalnire stabilita intr-un plan real prin ceea ce numim Timp si Loc. Acestea doua sunt elementele care ne aduc impreuna. Imagineaza-ti cum ne-am mai intalni daca nu ar exista Locul si Timpul. Totul ar fi o pura coincidenta si intamplare si am cauta ca pe o naluca, pe cel/cea care sa existe in cealalta parte a podului. Si daca noi, cu totii am cauta…ma intreb cine ar mai alege sa stea, sa se aseze. Vedeti…si in cautarile de partener/a, cautarile de Sens, cautarile spirituale, cautarile religioase, cautarile de Sine, cautari in general…exista un moment important in care vine Timpul sa ne asezam, altfel vom ramane suspendati intr-o continua cautare…o cautare de limita.

Cand intram intr-o relatie cu motorul Inconstient de “cautare continua”, putem sa ne trezim ca ne este dor de sentimentul de indragostit sau sa ne gandim ca poate exista altceva “mai bun” decat ceea ce avem si astfel cautarea continua.

Cand incepem un proiect cu motorul Inconstient de “cautare continua”, exista posibilitatea ca acesta sa nu se mai concretizeze, sau sa nu ii mai vedem sensul, sau daca l-am terminat, sa ne tot gandim cum l-am corecta si ce nu a fost bine…nici nu apuci sa mai simti satisfactia muncii tale si nici sa auzi laudele care vin.

Orice actiune inceputa cu acest motor Inconstient de “cautare continua”, reprezinta o forma prin care nu ne putem ancora intr-un plan real si concret. De aici si dorinta: “De la capat!”

Punct si in continuare inseamna ca exista o asezare inainte de continuare. Am ajuns aici…si continui de aici.

De ce este atat de greu sa ne asezam? Pentru ca am mai fost intr-un “atunci si acolo” asezati, intr-un Timp in care nu ne puteam deplasa singuri sau descurca singuri si asteptam ca cineva sa vina sa ne aduca hrana, iubirea, afectiunea si toate placerile lumesti. Doar ca la un moment dat, acel cineva de “atunci si acolo” nu le-a mai adus conform asteptarilor noastre sau ne-a adus altceva (absenta, abuz sau mai mult decat aveam nevoie) si de aici, au inceput tensiunile, frustrarile si astfel au inceput cautarile de altceva mai bun, sa inlocuiasca ceea ce nu a fost atat de bun.

Am intalnit des urmatoarele “aparari” in fata unui eveniment/intalnire stabilita in Timp si Spatiu.

“As vrea sa vin, dar sa vedem ce o sa se intample pana atunci…” – ca si cum nu exista potentialul interior decizional si totul este o asteptare a ceva ce nu te poate face capabil sa ajungi. Tu esti mic si exista ceva mai mare care te-ar putea impiedica.

“As vrea sa ajung, dar nu stiu daca o sa am Timp.” – ca si cum exista altcineva care iti organizeaza propriul Timp. Tu esti mic si exista ceva mai mare care iti ia Timpul.

“Pot sa dau un raspuns cu o zi inainte?” – ca si cum cauti sa te asiguri ca celalalt o sa fie acolo si astfel sa-l “obligi” sa stea sa te astepte. Tu esti mic si exista ceva mai mare care trebuie sa-ti garanteze ca te asteapta.

Tot aici am mai intalnit ceva in spatele acestor cuvinte. O a doua varianta, secreta, care ar putea sa fie “mai buna” decat prima si atunci motorul de “cautare continua” intra in act si nu te lasa sa alegi ceva concret. Tot el te face sa si ascunzi ca exista a doua varianta. De ce exista amanti/amante…sunt alte incercari de a gusta ceva mai bun?…

“As vrea sa vin, dar sa vedem “Zeii” daca vor aranja asta si daca e sa fie…o sa fiu acolo.” – Aici simt sa aduc ca metafora un banc, pe cat de simplu…pe atat de profund. Un tip mergea la Biserica si se ruga la Dumnezeu sa castige la loto…o data, de doua ori, de trei ori…dupa un Timp, Dumnezeu i-a vorbit: Te rog ia bilet! Astfel o sa pot actiona!

Si daca ar fi sa le scoatem pe toate acestea si sa trasam o linie, un punct si sa ne asezam…am vedea ca este vorba doar despre anxietatea in fata Oceanului de Necunoscut. Freud a vorbit despre acest Ocean de Necunoscut, facand o asociere cu Divinitatea/Dumnezeu si a fost criticat de Biserica din a carei proces de confesiune el s-a inspirat in taina psihoterapiei.

Va invit acum la un exercitiu de imaginatie…

Plecam intr-o calatorie pe Mare si descoperim ca in mijlocul ei, aceasta nu e intotdeauna pasnica. Diverse fenomene NATURALE pot avea loc, ce depasesc puterea omului. Ascultand povestile marinarilor, inteleg ca poate fi destul de infricosatoare uneori. Si tot de la ei am auzit si despre “dorinta puternica de a ajunge la mal”. Deodata apare la orizonat un mal, acel loc in care apa este delimitata de pamant. Acest mal nu este nimic altceva decat un punct de intalnire. De sus daca privesti, se poate vedea o limita. Cand ea este agitata…stim astfel ca ne putem retrage la mal, pe uscat. Cand este linistita, putem naviga in tihna. Dar este important sa stim ca exista un mal, ca exista o limita, ca exista un punct de intalnire in Timp si Spatiu.

De aceea, unii pot alege ceva in Timp, pentru ca au zarit un mal…altii raman in mijlocul ei asteptand ca niste curenti de apa sa-i duca spre un mal…si daca-l vad, se vor intreba daca e malul bun. “Si daca exista altceva mai bun? Atunci mai bine sa mai raman pe mare…” si iar vine furtuna si te intrebi daca nu cumva malul ala vazut in trecut era bun totusi, doar ca tu esti tot in mijlocul Oceanului de Necunoscut.

Una este sa VREAU/NU VREAU si sa stau cu NU STIU ce poate urma si alta este sa NU STIU si asta sa ma tina in imposibilitatea de a alege ceva si astfel sa fiu intr-o continua cautare…in mijlocul marii.

Costurile sunt mult mai mari pentru cei care functioneaza la limita, de la emotional pana la material. Intr-un real concret, atunci cand iti iei bilet de avion din Timp, el are un pret. Cand il iei aproape de decolare, el are un pret mai ridicat. Indecizia are costuri, la fel si lipsa de limite!

Vedeti…cu alegerile este foarte greu sa stam, deoarece iesim din rolul acela care ne-ar permite sa tot modificam realitatea si intram in ceva mai concret si palpabil. Alegerile inseamna responsabilitate…si LIBERTATE.

Si prin acest mal, ne luam acel bilet la loto pe pamant si ii facem loc si lui Dumnezeu sa existe si sa se intample. Si daca plecam pe mare intr-o cautare, o facem de pe un mal…ca o continuare!

Chiar detest sa fiu calaul Magiei…dar sper astfel sa fac loc Magiei dintre oameni sa se intample.

“Fa un pas spre Zei si acestia vor face zece pasi catre tine.” Joseph Campbell

Duminica cu Sens!

 

Ne intalnim la mal pe 25 MAI in CLUJ, in cadrul Conferintei “Invitatie la Diversitate, prin Autenticitate”, ultima cu aceasta tema abordata.  Am prelungit inscrierile pentru Bali si in Martie vom pasi in Noul An Balinez in Retreat “Alchimia Sufletului” in Bali. Ca in fiecare an, va dau intalnire in Maramures in cadrul celor doua Tabere “Alchimia Sufletului” Maramu’!